O poveste cutremurătoare vine de la Baia Mare, acolo unde misterul dispariției unei tinere a fost elucidat.
Carmen Tataran, eleva disparuta joia trecuta a fost gasita moarta. Politistii si procurorii cerceteaza in aceste momente imprejurarile care au dus la decesul fetei. Iubitul fetei a fost dat in consemn la frontiera, pe numele lui fiind emis un mandat de aducere. Astfel, in cursul noptii trecute acesta a fost prins, scrie publicația ZiarMM.ro.
Va reamintim faptul ca, Andreea Carmen Tataran a fost eleva a Colegiului National Mihai Eminescu din Baia Mare si locuieste in localitatea Pomi. Pe perioada scolii fata statea cu chirie in Baia Mare. Ultima data cand a vorbit mama ei cu ea aceasta se afla in zona strazii Vlad Tepes.
Procurorii din Maramureș fac cercetări pentru omor, în cazul unei eleve de 18 ani, care a dispărut de acasă de patru zile, în acest caz fiind date care duc spre suspiciunea că fata a fost victima unei infracțiuni contra vieții, scrie MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, dispariția fetei a fost sesizată de vineri, de către un părinte, care a anunțat Poliția Baia Mare că tânăra, elevă de liceu, nu s-a întors acasă încă de joi seara.
A fost deschis sâmbătă un dosar penal pentru lipsire de libertate, iar duminică s-a dispus urmărirea penală față de un suspect.
Procurorii din Baia Mare au dispus, luni dimineața, extinderea urmăririi penale pentru infracțiunea de omor, iar ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.
„Din probele administrate până în prezent rezultă indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că persoana vătămată a fost victima unei infracţiuni contra vieţii comisă la data de 5 martie 2020”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.